Se afișează postările cu eticheta spania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spania. Afișați toate postările

luni, 26 martie 2018

Modul de calcul RCA în alte țări din UE: Spania



Legislația RCA din România s-a modificat doar anul trecut, dar ASF nu se va opri aici cu schimbările, ci intenționează să introducă în anii următori în modalitatea de calcul RCA și fișa conducătorului auto și istoricul mașinii asigurate.

În cele din urmă, se caută o armonizare a legislației asigurărilor auto din România cu cele din alte țări din Uniunea Europeană. În câțiva ani, probabil, vom avea o legislație valabilă la nivel european în ceea ce privește modul de calcul RCA. Pentru a vedea spre ce ne îndreptăm, să aruncăm o privire asupra factorilorcare influențează costul și modul de calcul RCA în Spania, țară în care locuiesc peste 800.000 de români.

În Spania, așadar, sunt mai mulți factori decât în România luați în calcul la aflarea costului RCA pentru fiecare șofer în parte. Printre acești factori sunt următorii:

1. Vârsta celui care încheie asigurarea RCA


Dacă nu ai fost niciodată implicat într-un accident și nu ai pierdut puncte de pe permisul de conducere până în prezent, companiile de asigurări au foarte puține informații despre tine și despre cât de prudent sau imprudent ești la volan. De aceea, pentru a determina costul asigurării tale și modul de calcul RCA, asiguratorii țin cont de datele statistice de care dispun cu privire la șoferii din intervalul tău de vârstă. Statisticile arată că șoferii tineri sunt mai predispuși la accidente, fiind mai teribiliști și mai neexperimentați. De aceea, și costurile asigurării sunt mai ridicate pentru cei până în 25 de ani. Totuși, înSpania, poți încheia asigurarea RCA și pe altă persoană decât proprietarul mașinii sau șoferul acesteia, deci poți încheia asigurarea pe numele unei cunoștințe sau rude mai în vârstă, pentru o reducere a tarifului asigurării.

2. Localitatea de domiciliu


În Spania, asiguratorii țin cont atunci când realizează formula de calcul RCA și de localitatea și regiunea din care provine cel care încheie asigurarea. Unele zone au trafic mai aglomerat(cum ar fi Bucureștiul, Clujul sau Timișoara, la noi), deci asiguratorii consideră că riscul de accident este mai ridicat. Alte localități sau provincii au o infracționalitate ridicată, așa că și aici riscul este mai mare. Ca atare, și costul asigurării RCA este mai mare în aceste zone.

3. Ocupația celui care încheie asigurarea


Poate părea discriminatoriu, dar în Spania asiguratorii consideră că unele meserii prezintă mai multe riscuri atunci când vine vorba de accidente auto, așa că introduc în formula de calcul RCA și ocupația celui care încheie asigurarea. Iar costurile diferă. Un taximetrist sau un curier vor plăti mai mult decât un contabil, de exemplu.

4. Cât de des circulă cu autoturismul cel care încheie asigurarea


Cei care folosesc mașina pentru a merge spre și a veni de la muncă vor avea costuri mai mari la asigurarea RCA. Asiguratorii sunt de părere că folosirea autoturismului în intervalele de timp cele mai aglomerate comportă riscuri sporite de accident, așa că cer mai mulți bani pentru asigurare. La formula de calcul RCA se mai ia în considerare și numărul de kilometri pe care estimezi că-i parcurgi anual. Cu cât conduci mai mult, cu atât riști mai mult să fii implicat într-un accident, deci plătești mai mult.

5. Câte alte persoane mai conduc mașina asigurată și cine sunt aceștia


Când alegi șoferii ”adiționali” pentru a-i trece pe polița de asigurare RCA, prețul poate crește sau poate scădea în mod semnificativ în funcție de factorii discutați până acum sau de istoricul acestor șoferi. Cu cât sunt mai experimentați și mai prudenți aceștia, modul de calcul RCA va reduce costul asigurării.

Alți factori de care se ține cont la formula de calcul RCA în Spania:

- tipul de autoturism asigurat (la fel ca la noi, vei plăti mai mult pe un autoturism cu motor mai puternic sau pe un autovehicul de marfă, precum și pe un automobil de lux, care necesită costuri de reparații mai mari)
- istoricul șoferului (ceea ce vrea să introducă și ASF, prin fișa conducătorului auto, precum și sistemul recent implementat, Bonus/Malus)
- costul deductibil (în Spania, poți alege o poliță de asigurare cu un procent din cost deductibil, adică poți să te angajezi că, în caz de accident, plătești 250 de euro  - sau chiar mai mult - din oricât ar fi contravaloarea reparațiilor. Astfel, suma pe care ar avea-o de plătit compania de asigurări scade, deci scade și costul poliței tale de asigurări)

Cum ți se par factorii luați în considerare la modul de calcul RCA din Spania? Ai fi de acord cu copierea acestei legislații și la noi în țară?